
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ
LUMEN – Copyright © 2016 – Colecția JURIDICA
FORMAT: Tipărit PAGINI: 386 LIMBA: Română
ISBN: 978-973-166-431-6
CUMPĂRĂ ÎN ROMÂNIA PRIN: Edituralumen.ro, Librăria Virtuală, librarie.net, ujmag.ro
CUMPĂRĂ ÎN STRĂINĂTATE PRIN: amazon.com, amazon.de, amazon.fr, amazon.es, amazon.it, amazon.co.uk, amazon.ca, amazon.ae, amazon.co.jp, bol.com, adlibris.com, bokus.com
GO TO THE ENGLISH VERSION OF THIS PAGE
Descriere:
Dreptul procesual penal, prin complexitatea problematicii sale, a fost din totdeauna și continuă să fie atractiv pentru orice jurist. În același timp, subliniez că intrarea relativ recentă a noilor Coduri, respectiv Codul penal și Codul de procedură penală, prin care au fost reglementate noi instituții de drept penal și procesual penal, a provocat numeroase modificări în ceea ce privește aplicarea acestora. Pornind de la aceste considerente, am apreciat că la acest moment, având în vedere și consolidarea legislației europene și române în domeniu, este utilă conceperea unei lucrări în care să fie examinate principalele instituții procesual penale, cu interpretarea doctrinară și prezentarea practicii judiciare române și europene, precum și alte probleme legate de aceste subiecte deosebit de importante, dar sensibile în același timp. Lucrarea urmăreste, în special, noua configurație a instituțiilor, în baza doctrinei și a practicii judiciare interne și internaționale. Lucrarea de față pune accentul pe sistematizarea materiei, dar poate constitui și un punct de plecare pentru ulterioare studii de drept procesual penal. (Autoarea)
Domenii de interes:
- drept procesual penal
- principiile procesului penal
- competenţa în materie penală
- participanţii în procesul penal
- probele în procesul penal
- acte procesuale în procesul penal
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE (pp. 11) Subliniez că intrarea relativ recentă a noilor Coduri, respectiv Codul penal şi Codul de procedură penală,prin care au fost reglementate noi instituţii de drept penal şi procesual penal, a provocat numeroase modificări în ceea ce priveşte aplicarea acestora.Pornind de la aceste considerente, am apreciat că la acest moment, având în vedere şi consolidarea legislaţiei europene şi române în domeniu, este utilă conceperea unei lucrări în care să fie examinate principalele instituţii procesual penale, cu interpretarea doctrinară şi prezentarea practicii judiciare române şi europene, precum şi alte probleme legate de aceste subiecte deosebit de importante, dar sensibile, în acelaşi timp. (Auroarea)
ABREVIERI (pp. 12)
CAPITOLUL I (pp. 13-26) – Noțiunea procesului penal și a dreptului procesual penal Trăsăturile și fazele procesului penal; Trăsăturile raporturilor juridice procesual penale; Izvoarele juridice, interpretarea normelor, aplicarea legii în timp și spațiu, principiul teritorialității și principiul activității legii în dreptul procesual penal român.
CAPITOLUL II (pp. 27-48) – Principiile fundamentale ale procesului penal Legalitatea, separarea funcțiilor, nevinovăția, aflarea adevărului, non bis in idem; Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale; Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal; Drepturile la libertate şi siguranţă, la apărare, la demnitate și viață privată; Egalitatea persoanelor în faţa legii penale.
CAPITOLUL III (pp. 49-81) – Participanţii în procesul penal Instanţele judecătoreşti; Ministerul Public; Suspectul; Persoana vătămată; Partea civilă; Partea responsabilă civilmente; Succesorii, reprezentanţii şi substituiţii procesuali; Avocatul.
CAPITOLUL IV (pp. 81-116) – Acţiunile în procesul penal Acţiunea penală; Acţiunea civilă; Raportul dintre acţiunea penală şi cea civilă.
CAPITOLUL V (pp. 117-162) – Competenţa în materie penală Competenţa funcţională (ratione officii); Competenţa materială (ratione materiae); Competenţa personală (ratione personae); Competenţa teritorială (ratione loci); Competenţa specială; Competenţa excepţională; Competenţa funcţională materială şi personală a instanţelor judecătoreşti; Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti; Probleme legate de competenţa în materie penală; Prorogarea de competenţă; Declinarea de competenţă, conflictele de competenţă; Organele de urmărire penală şi competenţa; Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea; Strămutarea cauzelor.
CAPITOLUL VI (pp. 163-250) – Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal Probele; Administrarea probelor; Aprecierea probelor; Mijloacele de probă şi procedeele probatorii; Confruntarea; Identificarea persoanelor şi a obiectelor; Metode speciale de supraveghere sau cercetare; Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă.
CAPITOLUL VII (pp. 251-322) – Măsurile preventive și alte măsuri procesuale Clasificarea măsurilor procesuale; Măsurile preventive; Măsurile preventive privite în special; Încetarea de drept, revocarea şi înlocuirea măsurilor preventive; Dispoziţii speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor; Măsurile de siguranţă cu caracter medical; Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţie anterioare săvârşirii infracţiunii.
CAPITOLUL VIII (pp. 323-372) – Actele procesuale și procedurale comune Citarea; Mandatul de aducere; Accesul la bazele electronice de date; Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite; Instituţii legate de actele procesuale şi procedurale; Termenele în procesul penal; Nulităţile; Cheltuielile judiciare şi amenda judiciară.
BIBLIOGRAFIE (pp. 373-385)
ACEASTA CARTE A FOST CITATA IN URMATOARELE LUCRARI:
- Ariadna-Ioana Juravle (Gavra). (2016). ANALYSIS OF THE DIMENSIONS OF THE DESTINATION IMAGE OF BUKOVINA’S TOURISTIC VILLAGE. In MEPDEV 2nd: 2016 Central & Eastern European LUMEN International Conference – Multidimensional Education & Professional Development. Ethical Values.
- Florin Octavian BARBU, Mihai GRIGORE. (2016). THE EFFECTS OF THE INTERNATIONAL JURISDICTIONAL ACTS IN THE INTERNAL LEGAL ORDER. In CONFERENCE PAPER Supplement of Valahia University Law Study.
- Florin Octavian Barbu. (2017). Conditions and Characteristics of the Repairable Injury. In Communicative Action & Transdisciplinarity in the Ethical Society.
- Florin Barbu. (2019). THE CONCEPT OF ENVIRONMENTAL DAMAGE. Istorie, Cultura, Cetatenie in Uniunea Europeana, 12(1), 392-397.
- Florin Octavian BARBU. (2018). EFFECTIVE REMEDIES INTRODUCED IN NATIONAL LAW FOLLOWING ECHR JURISPRUDENCE. In Valahia University LAW STUDY, XXXII(2).
- BARBU, Florin Octavian. (2019). THE IMPORTANCE OF ECHR JURISPRUDENCE IN ROMANIA. Valahia University Law Study . 2019, Vol. 34 Issue 2, p72-83.
- Florin Octavian BARBU. (2018). SOME ASPECTS OF GUILT AS A SUBJECTIVE ELEMENT IN THE ANALYSIS OF CIVIL TORT LIABILITY FOR OWN ACT. In CONFERENCE PAPER Supplement of Valahia University Law Study.
- Alexandra Huidu. (2019). Review of the volume „Competenţa judecătorului de cameră preliminară”, authored by Denisa Barbu and Georgiana Marina Niculae, published by LUMEN Publishing House, 2019. LOGOS, UNIVERSALITY, MENTALITY, EDUCATION, NOVELTY. Section: Law, 7(1), 85-88.
- Florin Octavian BARBU. (2019). CRIMINAL LIABILITY FOR ECOLOGICAL DAMAGE RESULTING FROM NUCLEAR TRANSPORT . Supplement of Law Review – Year 2019, pp. 172-182.
- Florin Octavian BARBU. (2018). INJURY – THE ESSENTIAL ELEMENT FOR TORT CIVIL LIABILITY. Valahia University LAW STUDY, XXXI(1).
EVENIMENTE
LANSARE DE CARTE
ORGANIZATORI: Editura Științifică LUMEN
INVITAȚI: prof. univ. dr. Alexandru BOROI – Universitatea „Valahia” din Târgovişte; prof. univ. dr. Dumitru DIACONU – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea din Piteşti; lect. univ. dr. Denisa BARBU – autor.
MODERATOR: prof. univ. dr. Antonio SANDU – directorul Editurii LUMEN
VENUE: Cafeneaua literară Bastion, pavilion C1, Romexpo, Bucureşti, Târgul de carte Bookfest 2016, 03 iunie 2016, la ora 14:00
DESPRE AUTOR
LECT. UNIV. DR. DENISA BARBU este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii din București, deţine un master în administrație publică europeană, obţinut la Universitatea “Valahia” din Târgoviște, şi este doctor în drept, Magna cum Laude, la Institutul de Cercetări Juridice ,,Acad. Andrei Rădulescu ” al Academiei Române. Autoarea este cadru didactic la Universitatea ,,Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Drept și Științe Administrative, avocat în Baroul Dambovita, membru al Asociației Române de Științe Penale, membru al Societății Române de Drept European şi a publicat peste 50 de articole în domeniul dreptului penal internațional, litigiilor internaționale, procesului penal.