ȘTIINȚĂ, FILOSOFIE ȘI UMANISM ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

Publica cartea ta la Editura Stiintifica Lumen P Stefaroi B5 cop1 view

PETRU ȘTEFĂROI

LUMEN – Copyright © 2025 – Colecția DEZVOLTARE SOCIALĂ
FORMAT: Tipărit PAGINI: 761 LIMBA: Română
ISBN: 978-973-166-638-9

CUMPĂRĂ PRIN: Edituralumen.ro

DESCRIERE

   Ştiinţă, filosofie şi umanism în asistenţa socială : de la modelul Pasiv-Sociologist la modelul Proactiv-Multidisciplinar şi de la “Asistent” Social la “Profesionist” Social

Volumul încorporează, în primul rând, unele dintre ideile și conținuturile a șapte articole publicate de autor în Revista de Asistență Socială a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, apărută la Editura Polirom. Dacă articolele din această prestigioasă și populară publicație explorează și promovează, în mare măsură, ideile și metodele umanist-personaliste, centrate pe schimbare, emancipare și integrare socială a clientului, volumul Teoria fericirii în asistența socială. De la managementul îngrijirii la managementul fericirii, publicat la Editura Științifică Lumen în 2009, a oferit idei și conținuturi aferente umanismului solidarist, centrat pe bunăstarea și fericirea persoanelor aflate în dificultate, care au fost integrate în lucrarea de față.

De asemenea, au fost preluate și încorporate idei și conținuturi din capitolul autorului „Abordări și metode umaniste și neoumaniste în managementul organizațiilor de asistență socială”, din volumul colectiv Teorie și practică în managementul serviciilor de asistență socială, publicat la Editura Presa Universitară Clujeană. Volumul, în întregul său, include și idei din rapoartele de cercetare doctorală, precum și din diverse studii prezentate de autor în cadrul unor manifestări științifice și academice.

Chiar dacă volumul cuprinde idei și conținuturi din diverse studii și lucrări, el nu se prezintă ca o simplă colecție a acestora. Este expresia unui proiect integrator, coerent și unitar, în care ideile și conținuturile sunt corelate organic și în acord cu obiectivele științifice asumate. Noua construcție contribuie la dezvoltarea unei teorii inovative de asistență socială, bazată pe o abordare/filosofie umanistă complexă și cunoaștere științifică multidisciplinară.

În acest sens, în secțiunea Concluzii, Propuneri, autorul lansează conceptul de Asistență Socială Complexă și Bazată pe Cunoaștere Multidisciplinară, un model relevant pentru literatura de specialitate și pentru mediul profesional și academic din România contemporană, membră a Uniunii Europene.

De asemenea, autorul subliniază necesitatea unor schimbări radicale privind statutul, instruirea, atribuțiile și denumirea practicianului tipic din domeniu. Este propusă, cu titlu de dezbatere, titulatura de „profesionist social”, orientată spre emanciparea și integrarea socială a beneficiarului, în locul celei de „asistent social”, care, prin denumire, reflectă mai degrabă o orientare spre simpla „asistență” și conservarea situației de dificultate a beneficiarului. Denumirea „profesionist social” este considerată mult mai potrivită și acoperitoare pentru întreaga arie de activități desfășurate astăzi de asistentul social, activități care includ, pe lângă cele de tip propriu-zis social, altele de tip psihologic/psihoterapeutic, consiliere, juridic, economic, managerial, cultural, și, din ce în ce mai mult, activități orientate spre schimbare, împuternicire, autonomizare și reintegrare socială.

Public-țintă al volumului:

În raport cu cele expuse și având în vedere conținutul, cartea este adresată următoarelor categorii de cititori:

  • Profesioniștilor, voluntarilor, binevoitorilor și tuturor lucrătorilor care activează în sistemul larg al asistenței și protecției sociale;
  • Studenților pregătiți/instruiți pentru a lucra în sistemul asistenței/protecției sociale;
  • Studenților din aria largă a disciplinelor socio-umane, filosofiei (sociale) și altor domenii academice și profesionale interesate, direct sau indirect, de domeniul social;
  • Cadrelor didactice care pregătesc aceste categorii de studenți;
  • Cadrelor de conducere din sistemul protecției și asistenței sociale;
  • Oamenilor politici, factorilor de decizie și strategilor implicați în elaborarea și aplicarea strategiilor și politicilor de protecție și asistență socială;
  • Cercetătorilor, cadrelor didactice, profesioniștilor și strategilor preocupați de edificarea unei teorii adaptate, integrative și multidisciplinare a asistenței sociale românești contemporane, precum și de denumiri/formule adecvate pentru aceasta (vezi propunerea autorului: „Asistență Socială Complexă și Bazată pe Cunoaștere Multidisciplinară”);
  • Cercetătorilor, cadrelor didactice, profesioniștilor și decidenților preocupați de problematica rolurilor, atribuțiilor și statutului „asistentului social” din România contemporană, prin orientarea spre emanciparea și integrarea socială a beneficiarilor, precum și de schimbarea denumirii profesionistului tipic, care să reflecte atribuțiile complexe și noul statut (vezi propunerea autorului: De la „Asistent” Social la „Profesionist” Social).

DATE DESPRE AUTOR

Petru STEFAROI este licențiat în psihologie și asistență socială (1992-1997), are un master în resurse umane și management (2003-2005), studii doctorale de filosofie (1997-2000, fără susținerea tezei în scopul obținerii titlului de doctor), este absolvent al unei școli de arte (secția regie teatru). Autorul are o bogată experiență profesională în domeniul asistenței sociale și învățământului, ocupând pe parcursul carierei posturi/funcții precum cadru didactic (titular în învățământul preuniversitar; asociat în învățământul superior și postliceal), psiholog, șef serviciu și director executiv adjunct (social) al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.

Concomitent cu activitatea profesională, Petru Ștefăroi desfășoară o susținută activitate de studiu și cercetare științifică concretizată în numeroase articole și cărți publicate pe subiecte din sfera largă socio-umană, cu precădere din aria psihologiei/personologiei, filosofiei sociale și a asistenței sociale.

În domeniul psihologiei/personologiei și filosofiei sociale, direcția centrală de cercetare și publicare este îndreptată, printr-un proiect personal, spre elaborarea unei teorii umaniste ontologico-personologice a ființei umane, personalității și comportamentului uman, propunând, prin unele articole și cărți publicate, o alternativă la modelele rigid-științifice, reducționist-psihologiste și cele bio-neuro-cibernetice dezumanizante și despiritualizante dominante în prezent.

În domeniul asistenței sociale, activitățile de cercetare și publicare sunt orientate cu precădere spre elaborarea unei teorii/metodologii umaniste pro-active, multinivelare, complexe și multidisciplinare a asistenței sociale, vizând depășirea modelului actual de asistență socială – pasiv, sociologist-asistențial – din spațiul românesc contemporan.

În unele lucrări publicate, autorul susține și necesitatea unor schimbări radicale în ceea ce privește statutul, pregătirea și atribuțiile asistentului social din România, propunând alternative și în ceea ce privește denumirea practicianului tipic din acest domeniu, sugerând titulatura de „profesionist” social, orientat spre emanciparea și integrarea socială a beneficiarului, în locul celei de „asistent” social, orientat, și prin denumire, spre simpla asistență și conservare a situației de dificultate a beneficiarului. Argumente pe larg în sprijinul acestei propuneri fiind aduse cu precădere în volumul publicat la Editura Științifică Lumen: Știință, Filosofie și Umanism în Asistența Socială: De la modelul pasiv-sociologist la modelul proactiv-multidisciplinar și de la „asistent” social la „profesionist” social.

În aria largă acestui proiect, Petru Ștefăroi a publicat o serie de lucrări care aduc în atenție și promovează conceptul de asistență socială umanistă (chiar înainte de apariția lucrării cu acest titlu – Humanistic Social Work, 2010, de Malcolm Payne), aducând, pentru prima dată, în literatura românească și universală, alături de celelalte teorii din asistența socială, respectiv teoria atașamentului, teoria îngrijirii, teoriile psihodinamice, teoriile dezvoltării personale etc., și teoria fericirii, prin volumul publicat la Editura Științifică Lumen, în 2009, Teoria fericirii în asistența socială. De la managementul îngrijirii la managementul fericirii.

Tot în sfera largă a proiectului Asistență Socială Umanistă, Petru Ștefăroi a publicat o serie de articole în Revista de Asistență Socială, ISSN 1583-0608, editată de către Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, publicată la Editura Polirom, respectiv:

  • Dimensiunea ideologico-doctrinală a asistenței sociale. Teoria, metoda și practica asistenței sociale contemporane – între modelul etic-religios și modelul neoumanist, Nr. 2, 2019, pp. 103-120.
  • Rolul filosofiei în formarea profesională și a eficacității intervenției asistentului social, Nr. 4, 2018, pp. 109-126.
  • Perspectiva umanistă asupra intervenției și schimbării în asistența socială comunitară, Nr. 2, 2018, pp. 161-174.
  • Paradigma umanistă a asistenței sociale sau scurtă introducere în asistența socială umanistă, Nr. 1, 2012, pp. 103-120.
  • Perspectiva umanistă asupra clientului în asistența socială, Nr. 1-2, 2009, pp. 7-19.
  • Tulburări de dezvoltare socioafectivă ale copilului instituționalizat: de la obiectivul supraviețuire la obiectivul fericire în asistența socială a copilului, Nr. 1-2, 2008, pp. 38-62.
  • Specificul managementului (eficient) în domeniul asistenței sociale, Nr. 3, 2007, pp. 28-47.

Atât în sfera cuprinzătoare a teoriei asistenței sociale, cât și a psihologiei/personologiei și filosofiei sociale, Petru Ștefăroi a publicat câteva volume prin CreateSpace și KDP Amazon. Printre acestea se află:

  • Philosophie Humaniste: Idées, Valeurs, Orientations et Méthodes Humanistes en Philosophie, Science, Société et Pratiques Sociales, 2023, 130 pagini, ISBN-13 ‏: ‎ 979-8398569506
  • Humanistic Social Work – The Third Way/Force in Theory, Practice and Politics. Core Qualities, Skills and Conducts of the Practitioner, 2022, 216 pagini, ISBN-13 979-8867219406.
  • Genetic Personology: The Formation, Functioning, and Development of the Person & Personality. A Humanistic-Ontological Approach, 2017, 312 pagini, ISBN-10: 1719967024.
  • Travail Social Humaniste: La Personnalité et les Relations Humaines – Ressources Principales de la Pratique, 2015, 238 pagini, ISBN-10: 1539045617.
  • Humanistic Personology: A Humanistic-Ontological Theory of the Person & Personality. Applications in Therapy, Social Work, Education, Management and Art (Theatre), 2015, 474 pagini, ISBN-10: 1522909931.
  • Philosophy and Social Work: Philosophical Bases, Models and Sources for a Humanistic Social Work, 2014, 396 pagini, ISBN-10: 1723277738.
  • Calități psihologic-sufletești ale profesionistului în asistența socială umanistă, 2013, 378 pagini, ISBN-10: 1494372762.
  • The Humanistic Approach in Psychology & Psychotherapy, Sociology & Social Work, Pedagogy & Education, Management and Art: Personal Development and Community Development, 2012, 200 pagini, ISBN-10: 1535271647 / 2023, 378 pagini, ISBN-13: 979-8398432725 (ediția a doua).
  • Asistența Socială Umanistă: De la subzistență și îngrijire la reabilitare umană și fericire, 2010, 220 pagini, ISBN-10: 1530572533.

Cu precădere în perioada desfășurării proiectului de cercetare doctorală, autorul a elaborat o serie de studii pe care le-a prezentat în cadrul unor importante manifestări științifice, sub titluri precum:

  • The System of Social Values in the Contemporary European Space – between the Secularist-Humanistic Model and the Religious-Humanistic Model, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, mai 2019, Conferința Internațională „Uniunea Europeană – Crize și Granițe în Secolul XXI”, ediția a III-a, organizată de Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social Politice.
  • The Transfer of Professional–Parent Competences in the Recuperation and Education at Home of the Child with Disabilities in the Knowledge and Technology-Based Society, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, aprilie 2018, Conferința Internațională „10 LUMEN International Scientific Conference Rethinking Social Action. Core Values in Practice”.
  • Personality and Human Relationships – Basic Values and Resources of Practice in Humanistic Social Work, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, aprilie 2018, Conferința Internațională „10 LUMEN International Scientific Conference Rethinking Social Action. Core Values in Practice”.
  • Orientări ale filosofiei sociale și tipuri de doctrine în asistența socială, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, martie 2018, Sesiune de comunicări științifice „ALMA MATER SUCEVENSIS”.
  • The Confrontation and the Coexistence of Humanisms in the Post-Communist East-European Social Space, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, decembrie 2018, Conferința Internațională „Dezvoltare Internațională și Democratizare”, organizată de Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social Politice.

Petru Ștefăroi are calitatea de coautor principal la două volume centrate pe tematica dezvoltării personale și comunitare, respectiv:

  • Personal Development Starts in Childhood: How to Educate the Child Through Personal Development for a Successful Adulthood – Dual Humanistic Approach, 2024, 418 pagini, ISBN-13: 979-8326636416.
  • Personal Development versus Community Development: Dual and Complex Humanistic Approach to the Relation Between Person and Community, 2023, 310 pagini, ISBN-13: 979-8876829108.

De asemenea, a contribuit și la volumul Teorie și practică în managementul serviciilor de asistență socială, ISBN: 978‐606‐37‐0484‐0, coordonat de Conf. Univ. Dr. V.C. Cormoș, prin capitolul „Abordări și metode umaniste și neoumaniste în managementul organizațiilor de asistență socială”, pp. 28-53, publicat, în 2019, la Editura Presa Universitară Clujeană a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Author: Editura Științifică LUMEN