
PANZE DE CATARSIS
LUMEN – Copyright © 2010 – Colecția POESIS & BELETRISTICA
FORMAT: Tipărit PAGINI: 154 LIMBA: Română
ISBN: 978-973-166-209-1
CUMPĂRĂ PRIN: Edituralumen.ro, Libraria Virtuala
GO TO THE ENGLISH VERSION OF THIS PAGE
Fragment din volum:
Rugina cilibie a florilor de mucegai se înfiripa printre cărămizile zidului. Era atât de ancestral încât se părea că anii ar fi muşcat din el, cu dinţii înveninaţi de atropină, iar vânturile i-ar fi sorbit adefag vlavia. Aproape împământate, florile se întindeau pe înaltul zidului, înghesuinde-se ca-ntr-un adevărat pugilat. Se strecurau febril printre crăpături, ferindu-se de lumina sporadică a soarelui, care nu-şi dorea decât să deştepte pâlcurile de verde crud, din hibernânda amorţeală. Temelia zidului avea aspectul unui vânăt sepulcru, căci acolo jos, florile erau aproape una cu pământul. Pătrunseseră în pământ, infiltrându-se odată cu hialinele cristale de grindină. Mă preumblam aiurea împrejmuind zidul cu paşi topiţi de fierbânţeala pământului, priveam siderat cum zidul se înălţa grandios în văzduh, străpungând până-n lapisul norilor. Eram tot mai convins că înainte de lume, de viaţă, moirele şi-au prins mâinile într-un cadril, sfinţind locul cu suflări demiurgice, apoi l-au purtat pe culmile cele mai înalte, unde cu greu ar fi putut ajunge picior de om.
CUPRINS
Sevraj literar – p. 7
Ruga florilor de mucegai – p. 9
Morboasa viziune – p. 29
Elegia insomniei acefale – p. 31
Nori în cădere – p. 39
Rătăciţi printre vârtejuri de vise – p. 45
II – p. 47
III – p. 51
IV – p. 55
V – p. 56
Terţionarele moire – p. 61
Obsoletul muritor şi rapsodia singurătăţii – p. 67
Experienţa blues – p. 73
Deşert al adiaforiei – p. 77
Vremelnicele cărări – p. 83
Anotimpuri imateriale – p. 87
I.Anotimpul involutelor memorii – p. 87
II. Anotimpul căderii – p. 89
III. Anotimpul zborului – p. 91
IV. Anotimpul apter al tăcerilor – p. 93
Jocuri cu verde amar – p. 95
Frânt de culmi – p. 99
Timpul ce n-a fost – p. 101
Junele făurar – p. 107
Caricaturale poteci – p. 117
Scrisoare pentru Andrei – p. 121
Visul unui schelet – p. 123
Cazna visătorilor – p. 127
Proscris de muze – p. 131
Balet anomic – p. 137
Sincopatele raţiuni – p. 141
I.Până la declin – p. 141
II. Eresul – p. 144
Nelinişti în târzie – p. 147
Ansamblu asonant de cugete – p. 151