RĂZVAN VICTOR PANTELIMON este Lect. Univ. Dr. al Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Deține titlul de Docto acordat de Departamentul de Ştiinţe Politice, Instituţii şi Istorie al Universităţii din Bologna, Italia, pentru teza intitulată „Europa și Americile: constituții, doctrine și instituții politice”. Pe lângă activitatea didactică are o bogată activitate editorială. Ocupă funcția de coordinator al subredacției Constanța a Revistei „Polis Revistă de Științe Politice”, editată de Universitatea „Petre Andrei” din Iași în parteneriat cu Institutul European. De asemenea, este evaluator extern și colaborator al mai multor publicații naționale și internaționale, precum Revista „Philosophica”, „Historia 396”, „South-East European Journal of Political Science” și Revista „Enfoques”.
A publicat la Editura LUMEN:
Partidul Democrat. Evolutia Partidului Democrat in perioada 2000-2004. Editura Lumen. (Domenii de interes: științe politice)