Devianță și criminalitate într-o societate în tranziție – Oana CIUCHI

73,99 lei

DEVIANŢĂ ŞI CRIMINALITATE ÎNTR-O SOCIETATE ÎN TRANZIŢIE
Oana CIUCHI

LUMEN – Copyright © 2011 – Colecția JURIDICA

FORMAT: Tipărit         PAGINI: 286          LIMBA: Română

ISBN:  978-973-166

1 în stoc

Descriere

DEVIANŢĂ ŞI CRIMINALITATE ÎNTR-O SOCIETATE ÎN TRANZIŢIE

Oana CIUCHI

LUMEN – Copyright © 2011 – Colecția JURIDICA

FORMAT: Tipărit         PAGINI: 286          LIMBA: Română

ISBN:  978-973-166-250-3

Publica cartea ta la Editura Stiintifica Lumen Fragment din volum 1


Descriere:

Lucrarea “Devianță și criminalitate într-o societate în tranziție” vizează în plan conceptual diferențierea între fenomenele predevianței, mai ales în rândul minorilor, ale devianței sociale în ansamblul societății, ale delincvenței juvenile și disocierea unor manifestări ale criminalității în diferite domenii și structuri socio-demografice. Tema lucrării este cu atât mai actuală cu cât criza instanțelor controlului social este mai accentuată, fapt pus în lumină de degradarea instituției familiale (și, deci, a societății primare) de reducere semnificativă a funcției educative a instituției școlare, de destrămarea formelor educative comunitare, la care se adaugă cultivarea prostului gust și, în general, a non-valorilor prin mass-media, îndeosebi prin televiziune. În acest context, este menționată confuzia care se face în rândul unor grupuri „vulnerabile”, între libertate și libertinaj, pe de o parte, și între democrație și „conduita anomică” (fără normă, fără constrângere), pe de altă parte.

Experiența românească de după 1989 este, în plan european și mondial, semnificativă – datele empirice privind fenomenele anomice, devianța în rândul copiilor, delincvența juvenilă, efectele asupra familiei și asupra ansamblului societății ale alcoolismului, tabagismului, consumului de droguri și ale criminalității plasează România pe unul dintre primele locuri între țările europene și face din această „stare de fapt” o problemă prioritară atât pentru investigația sociologică, cât și pentru principalii actori sociali români. (Fragment din volum)


Domenii de interes:

  • drept penal general
  • criminologie
  • justiţie restaurativă
  • drept execuţional penal
  • sociologie juridică

CUPRINS

INTRODUCERE (pp. 11-14)

Strategiile de acţiune care au în centru problema devianţei, mai ales în rândul minorilor, nu pot ignora rolul subculturilor deviante (de cartier, „de la colţul străzii” de „gang” etc.), în cazul cărora accentul este pus pe individ şi pe grup. Succesul unor asemenea intervenţii depinde de gradul implicării persoanelor în cauză (deviante, delincvente) în rezolvarea propriilor probleme. (Autoarea)

CAPITOLUL I (pp. 15-36) – Sistemul conceptual, definiri şi relaţii interconceptuale
Socializarea primară şi „învăţarea conduitei deviante”; De la devianţă la crimă.

CAPITOLUL II (pp. 37-90) – Teorii şi paradigme privind devianţa, delincvenţa şi criminalitatea
Teorii sociologice; Paradigme contradictorii; Condiţii şi factori care generează devianţa socială; Devianţă şi criminalitate în mediul familial.

CAPITOLUL III (pp. 91-106) – Devianţa şi criminalitatea în societatea contemporană
Dimensiunea delincvenţei juvenile în România; Fenomenul criminalităţii în contextul specific al societăţii contemporane; Experienţa ţărilor din Uniunea Europeană.

CAPITOLUL IV (pp. 107-154) – Manifestări specifice ale conduitelor deviante şi ale criminalităţii
Fenomene de polarizare sau de sanctuarizare; Televiziunea şi criminalitatea; Opinia publică şi „statutul criminalităţii”; Traficul de fiinţe umane; Servicii sociale şi programe de acţiune.

CAPITOLUL V (pp. 155-214) – Cunoaşterea complexă a persoanei delincvente în vederea pregătirii pentru reinserţia socială
Profilul general al persoanei delincvente; Efectul mediului carceral asupra persoanei condamnate; Evaluarea psihosocială penală.

CAPITOLUL VI (pp. 215-244) – Sisteme asistenţiale în pregătirea reinserţiei sociale a persoanei delincvente. Programe de intervenţie
Rolul serviciului de probaţiune în comunitate; Programe comunitare de reinserţie socio-profesională; Intervenţia psihosocială în mediul carceral; Programul INFO LEX – Educaţie juridică; Program de control al agresivităţii; Program de terapie comportamentală.

CONCLUZII FINALE (pp. 245-248)

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ (pp. 249-256)

ANEXE (pp. 257-286)


EVENIMENTE


Publica cartea ta la Editura Stiintifica Lumen colectia juridica afis lansare colectie

Editura Științifică LUMEN are plăcerea de a anunţa lansarea Colecţiei JURIDICA, eveniment organizat în cadrul Târgului Internaţional de Carte, Artă şi Muzică ,,Primăvara cărţilor la Iaşi”, ediţia XXII. Data lansării colecţiei este 14 martie 2014, ora 15.00, în locaţia Palas Mall, Iaşi, zona Agora EX LIBRIS. În cea de a treia zi de târg, Editura Științifică LUMEN propune cititorilor săi să ia contact cu cărţile de excepţie publicate în cadrul Colecţiei JURIDICA, între care volumul Devianță și criminalitate într-o societate în tranziție, scris de Oana CIUCHI.

Trecerea în revistă a volumelor considerate a fi cele mai importante ale colecţiei este un eveniment desfăşurat cu participarea Prof. univ. dr. Nadia ANIŢEI – Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, Conf. univ. dr. Roxana LAZĂR – Universitatea ,,Petre Andrei” din Iaşi, Prof. univ. dr. Antonio SANDU – Director Editura Științifică LUMEN şi Cerc. III dr. Ana Frunză – Departament PR Editura Științifică LUMEN.


DESPRE AUTOR


Publica cartea ta la Editura Stiintifica Lumen poza oana ciuchi

CONF. UNIV. DR. OANA CIUCHI este cadru universitar al Universităţii ,,Petre Andrei” din Iaşi şi consilier superior în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională. Este licenţiată în psihologie a Universităţii ,,Petre Andrei” din Iaşi, deţine două masterate, unul în educaţia adulţilor (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi) şi unul în managementul sectorului public (Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti), şi este doctor în sociologie (Facultatea de Filosofie a Universităţii ,,Al. I. Cuza” din Iaşi).

Vezi detalii…

Informații suplimentare

Greutate1 kg

Author: Editura Științifică LUMEN