
Editura Lumen vă invită la evenimentul Lansare de carte: „Drept penal special”, Autor – Vasile Păvăleanu, organizat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum (12-13 mai 2022).
Data și ora: joi, 12 mai 2022, între orele 16.00 și 16.30
Durata evenimentului – 30 de minute
Locație – Holul central Corp A, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România
Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă, pe canalul de Youtube al Editurii Lumen – https://bit.ly/3f3i60p
Invitați:
Prof. Univ. Dr. Vasile Păvăleanu (autor) – Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Conf. Univ. Dr. Camelia Ignătescu – Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
Prof. Univ. Dr. Antonio Sandu – Director Editura Lumen
Prezentarea evenimentului: Elaborarea acestei lucrări reprezintă un demers ştiinţific şi rodul unei activităţi îndelungate a autorului, ca magistrat şi profesor universitar în materia dreptului penal şi procesual penal, care s-a finalizat prin mai multe manuale şi cursuri universitare. Lucrarea se adresează studenţilor de la facultăţile de drept şi ştiinţe administrative, însă poate fi utilă şi pentru magistraţi, avocaţi şi alţi specialişti în domeniul dreptului.