CIPRIAN IFTIMOAEI este doctor în Ştiinţe Politice al Universităţii „Al.I Cuza” din Iaşi (2012). A urmat studii postuniversitare de specializare în cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională (2006), de perfecţionare a înalţilor funcţionari publici la Institutul Naţional de Administraţie (2007-2008), în domeniul managementului afacerilor interne la Colegiul Naţional de Afaceri Interne (2010), în diplomaţie şi securitate la Institutul Diplomatic Român (2011) şi cursul de nivel înalt de securitate şi bună guvernare la Colegiul Naţional de Apărare (2011). Din septembrie 2014, urmează Programul de Excelenţă în Relaţii Internaţionale, Politici Europene şi de Securitate al Konrad Adenauer Stiftung – România. Pe parcursul studiilor sale universitare şi postuniversitare a beneficiat de mobilităţi externe în Ungaria (1998), Olanda (1999), Lituania (2000), Franţa (2008), Turcia şi Bulgaria (2010), Belgia (2014), Austria (2015). A participat cu lucrări la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale organizate în ţară şi în străinătate: Polonia (2000), Republica Moldova (2014), Grecia (2015). În prezent, Ciprian Iftimoaei este cercetător postdoctoral – bursier al proiectului „Tineri cercetători de succes – dezvoltare profesională în context interdisciplinar şi internaţional” – POSDRU/159/1.5/S/132400, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj în colaborare cu Academia Română – Filiala Cluj, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara. La aceeaşi editură, a publicat Elitismul. Contribuţii teoretico-ideologice la studiul elitelor politice (2015) şi Elite guvernamentale în România postcomunistă (2015).
A publicat la Editura LUMEN:
- Despre securitate, consolidare democratica si buna guvernare. Romania in context regional. Editura Lumen. (Domenii de interes: Sociologie, Ştiinţe politice, Studii de securitate)
- Elite guvernamentale si Romania postcomunista. Editura Lumen. (Domenii de interes: Sociologie, Ştiinţe politice)
- Elitismul: contributii teoretico-ideologice la studiul elitelor politice. Editura Lumen. (Domenii de interes: Sociologie, Ştiinţe politice)