Aprecierea inteligenței sociale la elevi – Elena MIRON

Publica cartea ta la Editura Stiintifica Lumen inteligenta wp

APRECIEREA INTELIGENȚEI SOCIALE LA ELEVI

Elena MIRON

LUMEN – Copyright © 2006 – Colecția DEZVOLTARE SOCIALĂ

FORMAT: Tipărit         

PAGINI: 44         

LIMBA: Română

ISBN: 978-973-702-378-8

Publica cartea ta la Editura Stiintifica Lumen Fragment din volum 1

VIZUALIZEAZĂ CARTEA PE Google Books

GO TO THE ENGLISH VERSION OF THIS PAGE


Descriere:

Este vorba despre o cercetare care vizează investigarea importanţei pe care o are cunoaşterea rezultatelor şcolare ale elevilor (adesea, puse în relaţie directă cu existenţa la aceştia a unei inteligenţe generate de nivel ridicat) în aprecierea de către învăţători a inteligenţei sociale a acestora. De foarte multe ori, elevii cu note mari şi foarte mari sunt apreciaţi ca având un nivel de dezvoltare intelectuală superior, deşi nu întotdeauna prezentă primului criteriu îl implică neaparat şi pe al doilea (subiectivismul aprecierilor şcolare). Ipoteza de la care am pornit este că elevii care obţin medii şcolare bune şi foarte bune vor fi apreciaţi ca fiind şi mai inteligenţi din punct de vedere social decât elevii care obţin medii şcolare mai puţin bune. Vorbim, în acest caz, de un halou al cunoaşterii rezultatelor şcolare asupra aprecierii altor caracteristici ale personalităţii elevilor, în particular inteligenţa socială a acestora. (Autoarea)


Domenii de interes:

  • sociologie
  • inteligență socială
  • științele educației

Author: Editura Științifică LUMEN