edituralumen.ro

Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor: Daniel Cojanu
Ipostaze ale simbolului in lumea traditionala
Iasi, 2009
202 pagini

De-a lungul timpului, simbolul a suscitat constiintei teoretice un interes statornic, beneficiind de abordari diverse. O traditie a interpretarilor simbolului care urca pana la Platon a incorporat treptat hermeneutica textelor sacre, istoria artei, filosofia culturii, antropologia, semiotica, fenomenologia religiilor, psihanaliza. Pe de alta parte, constiinta comuna si-a format o reprezentare neechivoca despre simbol si recurge frecvent la simboluri in activitatile ei obisnuite. Iar atunci cand doreste sa aprofundeze intelegerea simbolului si sa-si fundamenteze demersurile, stie ca se poate bizui pe rezultatele teoretice ale cercetatorilor.
Omul contemporan este impresurat de imagini carora li se atribuie in mod curent semnificatie simbolica. Spoturile publicitare, video-clipurile, sloganurile, retorica discursurilor electorale isi intemeiaza eficacitatea pe anumite imagini percutante, cu o mare putere de evocare, capabile sa inraureasca determinant sensibilitatea oamenilor, imagini carora li se recunoaste statutul de simboluri. In torentul de imagini pe care cultura post-moderna a audio-vizualului le secreta incontinent, reprezentarile simbolice se particularizeaza prin capacitatea de a sintetiza si de a comunica prompt informatii. Aceasta functie le este unanim recunoscuta. Imaginile sacre, semnele codului rutier, stemele, emblemele, siglele, operatorii logico-matematici, abrevierile tabloului elementelor chimice sunt etichetate in mod nediferentiat drept simboluri.
Constiinta comuna a omului post-modern, hranita constant cu avalansa de imagini, nu mai dispune de criterii imediate de clasificare. De aceea, de multe ori, ea transfera ilicit semnificatii, tratand simulacrele drept simboluri sau atribuind alegoriilor arbitrarietatea semnului   lingvistic.     Aceasta     atrofie     a discernamantului identificator trebuie pusa in plan imediat pe seama solicitarilor adaptative carora ea trebuie sa le faca fata. Exista insa si un motiv profund, structural care determina comportamentul constiintei comune a omului de astazi. Atunci cand descriu trecerea la modernitatea tarzie, istoricii cunoasterii vorbesc despre mutatiile epistemologice si axiologice care au survenit la nivelul presupozitiilor si al atitudinilor fundamentale fata de lume, despre slabirea rolului fondator si regulativ al ratiunii in viata omului. Strategiile argumentative, explicatia cauzala, producerea de temeiuri necontroversabile, consensul teoretic si practic - valori cardinale ale modernitatii timpurii (fie ca erau sustinute de catre rationalisti, fie  de catre empiristi) - au intrat in declin. In absenta unei ratiuni tari, care sa formuleze criterii ultime de cunoastere, evaluare si actiune, s-a impus o noua atitudine intelectuala: perspectivismul. Se vorbeste tot mai frecvent despre o ratiune slaba, instrumentala, preocupata mai mult de coerenta dintre enunturile peA care le formuleaza, decat de corespondenta acestora cu realitatea. In numele acestei ratiuni, sunt denuntate strategiile fundationaliste, demarcatiile conceptuale rigide, explicatia lineara din stiintele naturii si pretentia acestora de a detine o pozitie hegemonica in ansamblul cunoasterii umane.
Post-modernitatea e o vreme prielnica interpretarii. In problema simbolului, instrumentalizarea si contextualizarea gandirii are un dublu efect: 1) lipseste constiinta obisnuita de criterii ultime de recunoastere si identificare a imaginilor simbolice; 2) nu da constiintei teoretice posibilitatea de a formula explicatii universale, cu caracter definitiv, relativ la comportamentul simbolurilor.
Prin cercetarea de fata urmaresc sa ofer o interpretare adecvata a simbolurilor si, prin aceasta, criterii de identificare corecta a lor. Este o analiza a conditiilor de posibilitate ale cunoasterii simbolice.
Punctul de plecare il reprezinta constatarea ca mai toate teoriile moderne despre simbol esueaza mai devreme sau mai tarziu intr-o varianta de reductionism. Atunci cand ambitioneaza sa defineasca simbolul, antropologia, psihanaliza, structuralismul, iconologia s. a. adopta comportamentul stiintelor exacte. Asa cum urmeaza sa arat, reductionismul solutiilor se explica printr-o fidelitate accentuata a acestor discipline umaniste fata de propria metoda in dauna obiectului cercetat, a simbolului. Se poate vorbi de un „narcisism” metodologic. De asemenea, acest reductionism se datoreaza tensiunii dintre caracterul fatalmente limitat, perspectival al interpretarii pe care ele o pot oferi in mod legitim si pretentia de a formula o explicatie universala pentru comportamentul simbolurilor.
Simbolul e definit pe rand ca „semn”, „simptom”, „figura a limbajului”, „figura a imaginarului”, „individuare a unui arhetip al inconstientului colectiv”, „fapt social”, „fapt antropologic”, etc. Din punctul meu de vedere, toate aceste teorii se dovedesc simplificatoare, unilaterale, intrucat tradeaza natura simbolului (morfologia si functiile sale proprii)Nu in ultimul rand, reductionismul afecteaza legatura dintre expresie si semnificatie, coeziunea interna a simbolului. Legatura nu mai e privita ca legatura organica, ca intrupare a semnificatiei ori ca sublimare a expresiei, ci ca legatura mecanica, artificiala, conventionala, la limita, arbitrara.
Semiologia a slabit coeziunea si de comportamentul corelativ, simbolul risca sa ramana ininteligibil. La randul ei, structura simbolului reclama o ontologie scalara, intrucat, prin natura lor, expresia si semnificatia raman ireductibile conceptual, desi solidare functional. Consecventa propriilor presupozitii, mentalitatea moderna va respinge ideea unei lumi eterogene calitativ, a unor registre ontice ireductibile si, implicit, a unui simbol in acceptie etimologica. intelesul etimologic este aplicabil numai simbolurilor traditionale in care expresia este accesibila experientei, iar semnificatia trimite la o realitate transcendenta.
Modernitatea, contestand transcendenta, s-a straduit sa rationalizeze simbolul stramutandu-i semnificatia in planul experientei. Pentru modern, simbolul, ca orice semn, nu poate trimite decat la un lucru (obiect al experientei exterioare) sau la un gand ori sentiment (obiect al experientei interioare). in intelesul etimologic si traditional, legatura expresie-semnificatie se realiza pe verticala determinata de diferenta ontologica in virtutea unei participari organice. Gandirea filosofica antica si medievala a numit aceasta participare methexis (Platon) sau analogia entis (Toma din Aquino). Metodologia interpretarii simbolului va castiga in acuitate daca, sprijinindu-se pe morfologia dezvaluita de etimologie, va identifica intre conditiile de posibilitate ale simbolizarii si pe aceea a angajarii interpretului (individual sau colectiv) fata de o ontologie scalara.
Contrar  opiniei  marxiste, valorile  spirituale,  culturale, metafizice nu sunt periferice in economia unei culturi. Si acest lucru este valabil nu doar pentru civilizatiile traditionale, ci si pentru cea moderna. Max Weber a aratat cum valorile spirituale, religioase si morale  le  intemeiaza  pe   cele   politice,   economice,  materiale. Mutatiile   fundamentale   pornesc   de   la   nivelul   spiritual,   al ideologiilor, al suprastructurilor, cum ar spune Marx . Asa ca teza lui Weber este exact opusul celei a lui Marx. Valorile spirituale nu sunt derivate si nici superflue, sunt constitutive vietii oamenilor si a culturilor. Iar importanta valorilor metafizice in constituirea viziunii unui individ sau a unei civilizatii e decisiva. Ele influenteaza hotarator felul nostru de a evalua .

Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala

Editura Lumen
www.edituralumen.ro