edituralumen.ro

Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor:  Aurica Stan
Exilul ca trauma. Trauma ca exil in opera lui Norman Manea, editia a II-a
Iasi, 2009
209 pagini

In ultimii ani, s-a vorbit tot mai mult de Norman Manea. Mai timid in Romania, mai avid in Occident. De el s-au legat sperantele noastre pentru un Premiu Nobel, una din marile obsesii specifice poporului roman. Mai mult, in ultima perioada, Romania si-l revendica tot mai mult ca scriitor, incercand o aducere acasa, in perimetrul literaturii romane, a unei cochilii de melc deja aclimatizata cu spatiul literar american si european (si aici am in vedere numeroasele premii si distinctii care l-au onorat pe Norman Manea). Mai ales dupa 1990, exegeza s-a intrecut in interpretari ale operei maniene, dar accentul a fost adeseori mutat de pe valoarea si valorizarea literaturii maniene inspre o plonjare, deloc fara riscuri, in biografism.

Cum poate fi identificat si receptat mesajul literaturii maniene? Care este axa tematica si de ce mereu in literatura scriitorului se observa o constanta motivica asezata insa, de fiecare data, in forme structurale invariabile?

Manea abordeaza diferite genuri literare, de la portretistica literara, la eseu si pana la romane arborescente, de sorginte autobiografica. Intr-adevar, interogatiile sunt dense, generoase in problematizari si dificile in formularea unor raspunsuri cat mai pertinente. Este dificil, daca nu chiar imposibil sa incepi un studiu pe un scriitor, iar apoi sa ai pretentia ca il vei descoperi numai prin scrisul sau, sesizand nuantele, re-orientarile ivite odata cu fiecare carte, ponderea majora a unor teme. Dar, ca sa parafrazez o celebra lozinca promovata de miscarilor studentesti din ‘68, sa fim realisti si sa cerem imposibilul (”Soyez realistes, demandez l’ impossiblel”).

Optez pentru literatura acestui scriitor, fiind atrasa, in primul rand de terenul netatonat, maleabil care se deschide odata cu prima lectura maniana, teren, care, spun eu, ofera multiple piste de interpretare si ale carui multiple semnificatii sunt departe de a fi epuizate. Alegerea temei a reprezentat o optiune dificila in tot acest context, dar nu lipsita de insolit.

Am pornit de la premisa ca trauma si exilul au ajuns sa fie cuvintele care se identifica in mod organic cu opera maniana (aceasta afirmatie mi-a fost re-confirmata si de un exercitiu banal - accesand pe google search acesti termeni, noua din primele zece referinte m-au trimis la Norman Manea!).

In aceasta carte, voi incerca asadar, sa analizez aceste doua motive, nu in mod conjunctiv, ci in loc de trauma si exil, formula adoptata in exclusivitate de critica literara, optez pentru o resubstantializare a raportului, deceland, in cele din urma, avatarurile exilului ca trauma si ale traumei ca o sursa a exilului, identificabile in ansamblul literaturii maniene.

In cea mai buna traditie postmoderna, mi-am permis sa ma joc putin cu barierele temporale. Astfel, operele considerate esentiale pentru caracterizarea literara a lui Manea sunt supuse unui exercitiu analitic in ordine cronologica inversa, avand drept punct de plecare a doua editie a Anilor de ucenicie ai lui August Prostul si finalizandu-se cu o analiza a primei editii ale aceleiasi scrieri.

Pornind asadar, precum Marlow, personajul lui Conrad, de-a lungul fluviului Congo, inspre „inima intunericului” (de aceasta data, nu in cautarea iluzivului Kurtz), lucrarea de fata are drept scop, in primul rand o caracterizare, atat literara, cat si in limitele permise, personala, a scriitorului si a creatiei sale. Si, daca protagonistul lui Conrad ajunge, in finalul operei, sa se cunoasca pe sine prin ceilalti, prin raportarea la alteritate (reprezentata in cazul lui, de Kurtz si de triburile sale de salbatici din Africa), de ce oare nu am putea spera si noi, la urma urmei, sa descoperim in experienta literara a lui Manea o ,,particica” din noi insine? Caci, la fel ca si personajul conradian, calatoria noastra inspre centrul intunecat al traumei are drept rol atat descoperirea, cat si autodescoperirea. Dupa cum spunea chiar Norman Manea, o trauma nu inseamna neaparat o experienta capitala, ci, in fiecare zi, omul se confrunta cu diferite forme ale acesteia.

In cautarea mea de a intelege mecanismele traumei (si nu am spus efort), voi cartografia scrierile reprezentative ale scriitorului, publicate in acest interval cronologic (desigur, ,,reprezentative” in corelatie cu subiectul ales si neselectate aleatoriu), din perspectivele literara si psihologica.
Interogatia care mi-a servit drept ,,fir al Ariadnei” este formulata inca de la inceput - Ce s-a schimbat intre prima si a doua editie a cartii de referinta? Cum a evoluat scriitura lui Manea? Si, mai ales, ce a marcat-o?

Aceste intrebari au fost dublate si amplificate de cautarea unui raspuns pertinent la intrebarea: De ce Norman Manea alege, cu fiecare scriere, un nou gen literar / un stil diferit in abordarea problemelor reliefate?

Raspunsurile la aceste intrebari sunt reperabile in ansamblul operei maniene pe care o voi analiza pe parcursul a cinci capitole, in cadrul carora voi cauta conectorii logici, elemente care vor articula continutul lucrarii. Punctul de interes speculativ il reprezinta paradigma exilului ca o forma a traumei si a traumei ca o forma a exilului. Suntem in fata unui raport pe care il putem interpreta atat intr-un sens, cat si in celalalt, fara insa a avea pretentia unei echivalari.

Editura Lumen
www.edituralumen.ro