edituralumen.ro

Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor: Bogdan-Alexandru Chelariu
Perspective culturale si politice asupra evenimentelor din 1968
Iasi, 2009
111 pagini

CAPITOLUL I
ARTA, ESTETICA SI NOILE LIMBAJE. DETERMINANTE SAU REZULTANTE REVOLUTIONARE?
I.1 Arta, estetica si noile limbaje ca liante ale revolutiei sociale
“Si in arta apare aceasta miscare ce exalta si neaga in acelasi timp” , va spune Albert Camus despre revolta. Citandu-l pe Nietzsche, care spune ca artistul nu tolereaza realul, Camus va adauga ca, in acelasi timp, nici un artist nu se va putea dispensa de real, fiindca tocmai creatia artistica reprezinta „exigenta unitatii si refuzul lumii” . Camus remarca ostilitatea fata de arta manifestata in decursul istoriei de multi partizani ai revolutiilor .
Rousseau vede arta drept o corupere a naturii, Saint-Just va fi un vehement dusman al frumusetii in detrimentul virtuozitatii, Revolutia Franceza nelasand in urma sa vreun mare poet, ci un ziarist ca Desmoulins si un scriitor clandestin precum Sade, iar saint-simonienii vor revendica o arta utila din punct de vedere social. Discursul nihilistilor rusi va fi asemanator, spunand ca o pereche de cizme este mai utila decat opera lui Shakespeare, altii preferand o bucata de branza oricarui Puskin. Urmeaza excomunicarea artei lui Tolstoi, ca mai apoi, Rusiei revolutionare sa nu-i pese deloc de statuile lui Venus si Apolo aduse de Petru cel Mare la Sankt-Petersburg. Poate pe buna dreptate, va spune Camus, in mizerie imaginile fericirii sunt dureroase. Marx va sustine ca arta nu poate fi decat una care reprezinta valorile clasei privilegiate, sau va fi revolutionara.  Bazandu-ne pe aceasta ultima afirmatie putem spune ca arta joaca un mare rol in schimbarile sociale, iar aceasta premisa nu poate fi negata cu usurinta, insa, marea indeterminare apare in momentul situarii temporale fata de revolta sau revolutie.
Revolta, stare necesara unei eventuale revolutii, este o punere in discutie a individualitatii, fiindca a muri pentru ceea ce ai constientizat inseamna “a pune mai presus o idee in detrimentul propriei existente” . Camus sustine ca “revoltele furnizeaza valori tocmai in incheierea actiunii” , deci am putea preconiza existenta unor non-valori, interpelate de indivizi drept laitmotiv in favoarea justificarii unei rasturnari a starii de fapt, ce ar putea avea valoare coercitiva. Ceea ce i-ar uni pe indivizi ar fi starile injuste carora le fac fata, saracia, sau violenta aplicata asupra lor, iar dovezile acestora stau martore in intreg ansamblul societatii, mai ales la nivel estetic. Totusi, „epocile de inflorire ale artei se poate sa nu fie in concordanta cu dezvoltarea generala a societatii” , deci valorile generate la finalul revoltei sa nu fie legate de celelalte determinante din viata individului, fie ele sociale sau economice.
Herbert Marcuse are o perceptie complexa asupra legaturii dintre arta si revolutie, sustinand ca in cadrul transformarilor ce survin intr-un sistem, revolutia politica si cea  economica sunt surclasate de rapiditatea revolutiei culturale. Intr-o prima instanta, arta, literatura, muzica si moda materializeaza noua experienta inaintea structurilor sociale care sunt cu un pas in urma si la prima vedere par a fi ramas neschimbate . Aceasta revolutie culturala isi expune radicalismul in totalitatea domeniilor si nu se limiteaza doar la opozitie in fata problemelor necesitatilor materiale . Astfel, mai mult decat alte mijloace ale vechiului sistem, limbajul si imaginile sunt vazute ca factori marcanti in determinarea relatiei de dominare si indoctrinare ale puterii si pot constitui prima tinta a razvratitilor. Noul limbaj va fi cu siguranta politic, dar nu va fi inventat, si va depinde de utilizarea subversiva a materialului existent.
Guy Debord va evidentia in „Raport asupra constructiilor situatiilor”  tocmai folosirea formelor culturale existente pentru a provoca o revolutie prin intermediul deturnarilor. Deturnarea nu trebuie sa fie negarea stilului, ci stilul negarii . Din punct de vedere al limbajului, observam existenta comunicarii nonconformiste radicale in doua mari domenii: in arta si in traditia populara . Marcuse sustine ca limbajul negru si argoul, coordonate ale traditiei populare ce au facilitat conservarea si pozitionarea altor limbaje si imagini, altele decat cele oficiale, drept sanctiuni asupra societatilor trecute si actuale, sunt instrumente ale celor oprimati si au o mare legatura cu metodele de refuz si protest. Drept exemplu sunt date limbajul negru si folosirea sistematica a obscenitatilor. Primul este alimentat de comunitatile de culoare pentru ca reprezinta coordonata lingvistica a identitatii lor si influenteaza pozitiv solidarizarea. Altfel, denota reprimarea si deformarea traditiei respective de catre populatia dominanta. Folosirea obscenitatilor, sustine Marcuse, a avut candva un mare potential politic in cadrul discursurilor stangii radicale, insa a devenit ineficienta din cauza ca se adreseaza unui sistem care admite el insusi obscenitatea, iar cel care si-a insusit acest limbaj nu mai poate fi asociat radicalismului, fiind confundat cu practicile sistemului.
Nicolas Bourriaud sustine ca posibilitatile artei de a genera schimbari sunt intr-atat de semnificative incat secolul al XX-lea marcheaza inceputul unei mari lupte filosofice, la care arta ia parte. Taberele sunt impartite intre cei care impartasesc traditia rationalista moderna, a secolului al XVIII-lea, si cei care sustin    “o filosofie a spontaneitatii si eliberarii individuale prin intermediul irationalului” , aici incadrandu-se miscari artistice precum dadaismul, suprarealismul si situationismul. Aceste doua curente fiind in opozitie cu dorinta de standardizare a relatiilor umane invocate de catre “forte autoritare sau utilitariste” .

Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala

Editura Lumen
www.edituralumen.ro