Nichita Stanescu. Poezia ca aventura ontologica - Bazon Irina
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor: Irina Bazon
Nichita Stanescu. Poezia ca aventura ontologica
Iasi, 2009
108 pagini
Tema pe care o propune prezenta lucrare se refera la etapele parcurse de poezia lui Nichita Stanescu in procesul cristalizarii unei viziuni autentice a poetului asupra lumii si, mai ales, asupra cuvantului. Vom urmari transformarile pe care le sufera cuvantul de-a lungul operei, de la ipostaza corporala, in fuziune deplina cu natura si cu trairile poetului, trecand prin experimentul tulburator al rupturii, pana la transgresarea spre necuvant si instituirea poeziei metalingvistice.
Poezia lui Nichita Stanescu a frapat inca de la inceput, anuntand nu numai ruptura definitiva cu dogmele proletcultiste anchilozante, dar si o adevarata „schimbare la fata” a liricii romanesti . Noutatea demersului poetic stanescian rezida nu atat in recuperarea valorilor modernismului, cat mai ales in depasirea acestora spre o poetica proprie, diferita de tot ceea ce fusese poezie anterior. S-a spus ca dupa Nichita Stanescu nu se mai poate scrie ca inainte de el. Poetul a inteles ca resorturile adevaratei poezii nu sunt declansate prin aplicarea anumitor procedee poetice, ci prin trairea „pe viu” a propriei opere. Aici se afla elementul novator care a impus o regandire a poeticitatii: semnificatia profund ontologica pe care o capata expresia poetica . Astfel, poezia devine „tensiune semantica spre un cuvant care nu exista”, „organ” de cunoastere ce se afla mereu intr-un stadiu al devenirii, al prefacerii, intr-un proces neincheiat, avand loc in planul constiintei, deci in interior.
Poetul vorbeste in eseurile sale despre imposibilitatea unei „cunoasteri sferice”, care sa duca la dezvaluirea unui sens absolut, intrucat organele de cunoastere ale omului sunt discontinue. Poezia ar fi singurul „organ” cu putere sintetizatoare care poate suplini discontinuitatile perceptiei umane, fiintand intr-un spatiu al virtualitatii, in care nu se manifesta decat tensiunea semantica preexistenta semnului. Acest caracter de continuitate nu este posibil fara actiunea sentimentelor, „idei vagi” care umpla spatiile goale subsumand intr-o singura stare imagini si notiuni, facandu-le sa existe in simultaneitate, intr-o stare de tensiune. Semantica unui cuvant din viitor se creeaza plecand de la aceasta dinamica intre sentiment si idee.
Prin urmare, cuvantul poetic transcende metafora spre necuvant, refuzand orice fel de mediere si devenind o cale de comunicare cu inefabilul, cu „acel tulburator nu-stiu-ce”. Necuvantul se situeaza deasupra scripticului si are functia de a intemeia lumi posibile, vizand nu un sens dinainte dat, ci un sens in devenire, multiplu, imposibil de fixat intr-un semn conventional.
Marturisind direct miscarile launtrului, necuvantul capata un caracter de literalitate, care determina coincidenta dintre stare si expresia ei verbala.
Astfel, putem observa ca, pe parcursul etapelor poeziei sale, Nichita Stanescu face trecerea de la mimesis la poiesis , de la metafora la necuvant. Metafora vizeaza un obiect dat, din afara, anterior crearii lui in imaginatie si se bazeaza pe reprezentare, impunand medierea simbolica. Necuvantul porneste direct din ontos, din senzatie, din stare (deci comunica i-mediat), se face continuu si nu poate fi reprezentat, contestand ceea ce s-a facut, ceea ce s-a inchis intr-un sistem. Necuvintele vor da nastere poeziei metalingvistice, poezie care impune transcenderea limbii spre fiziologie, spre intuitia pura, spre viziune . Este o poezie traita, nu inteleasa, care trezeste imagini perceptive, nu simbolice si care se raporteaza la propria devenire, la poiein.
Daca primele volume se circumscriu etapei metaforice si celei simbolice , intr-un demers de recuperare a valorilor modernismului interbelic renegate de proletcultism, volumele etapei de maturitate se inscriu intr-un efort de depasire a curentului modernist si anticipare a postmodernismului.
Rezumandu-si opera in cateva randuri, poetul va scrie in Respirari: „Hemografia este abstracta si practica totodata. Te scrii pe tine pe dinauntrul sufletului tau mai intai, ca sa poti la urma sa scrii pe dinafara sufletele altora” .
Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala
Editura Lumen
www.edituralumen.ro

