Inteligenta emotionala si stilurile de conducere - Iulia Fodor
Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor: Iulia Daniela Fodor
Inteligenta emotionala si stilurile de conducere
Iasi, 2009
153 pagini
Stilul de conducere reprezinta unul dintre factorii care conditioneaza in mod esential activitatile, procesele si fenomenele psihosociale din cadrul organizatiei exprimand sintetic modul relativ stabil si specific al unui lider de a-si exercita atributiile.
In orice grup uman, liderul are capacitatea maxima de a influenta emotiile tuturor. Fiecare dintre cele patru domenii ale inteligentei emotionale – autocunoasterea, stapanirea de sine, constiinta sociala si gestionarea relatiilor – contribuie la conducerea rezonanta cu un set esential de abilitati. In ecuatia stresului, pozitia sociala a unui individ in cadrul comunitatii influenteaza rezistenta, respectiv vulnerabilitatea la stres.
Studiul a urmarit sa demonstreze importanta inteligentei emotionale in activitatea de conducere, stabilindu-se relatiile asociative dintre inteligenta emotionala si stilul de conducere (definit prin intermediul celor doua variabile: orientare spre sarcina si/sau relatii umane) si respectiv relatiile dintre inteligenta emotionala si modalitatile de coping adoptate; relevarea modalitatilor de coping specifice fiecarui stil de conducere si descrierea unui profil mediu corespunzator acestor stiluri.
Pentru fundamentarea cercetarii de fata, s-a recurs la evaluarea inteligentei emotionale a liderilor prin intermediul testului de inteligenta emotionala (adaptat de Mihaela Roco dupa Bar-On si Goleman), a testului Leadership Style Questionnaire (D. Clarke) pentru determinarea stilului de conducere iar pentru determinarea modalitatilor de coping adoptate am folosit CTI-s (Constructive Thinking Inventory).
Participantii la cercetare au fost 30 de subiecti (11 femei si 19 barbati), lideri formali prin pozitiile de conducere detinute in cadrul organizatiei din care fac parte, cu varsta cuprinsa intre 23 si 68 de ani, integrati in organizatii cu specific de productie si nivel educational inalt. Designul cercetarii a fost descriptiv-transversal.
Rezultatele cercetarii confirma cele de mai sus, obtinand un cotient ridicat al inteligentei emotionale corelat pozitiv cu strategiile de coping emotional si comportamental si cu gandirea constructiva in cadrul lotului format din lideri cu stil de conducere populist in timp ce lotul format din lideri cu stil de conducere autoritar, poseda o gandire categorica, optimism naiv, si cotient emotional scazut.
Putem anticipa faptul ca stilul de conducere orientat strict spre sarcini este mai putin eficient decat cel orientat spre relatiile umane, cel putin in calitate de premisa, de predispozitie, deoarece neglijeaza aspectele de ordin uman ale organizatiei. O posibilã continuare a cercetarii ar consta in a determina cu exactitate eficienta stilului de conducere orientat spre relatiile umane si, eventual, in a-i integra pe cei prezentand stilul de conducere ce ignora acest aspect (autoritar), intr-un program de training care sa le permita dezvoltarea abilitãtilor de interactiune si armonizare cu partea umana a organizatiei si antrenarea competentelor inteligent emotionale pentru a determina dacã eficienta stilului se amelioreaza sau nu. De asemenea, studiul se poate extinde prin largirea sferei de aplicabilitate a testului de inteligenta emotionala, ca test apt de a schita si predispozitia spre un anumit stil de leadership in sensul de orientare pe sarcina vs. orientare pe relatii umane, si care de asemenea poate fi folosit in procesul de selectie profesionala a persoanelor care, pentru reusita in domeniul respectiv (functii de conducere) necesita un cotient emotional ridicat.
Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala
Editura Lumen
www.edituralumen.ro

