edituralumen.ro

Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor: Antonescu Madalina
Institutiile Uniunii Europene in perioada Post-Nisa.
O perspectiva de drept constitutional
Iasi, 2009
727 pagini

Premisa de la care plecam in lucrarea de fata are in vedere faptul ca institutiile UE au o natura juridico-politica originala, deoarece nu pot fi incadrate cu titlu definitiv si exclusiv intr-unul din tiparele juridice si politice existente, premisa stand la baza teoriei noastre conform careia insasi Uniunea Europeana are o natura originala pe plan juridic si politic, fiind o structura complexa, dinamica, evolutiva, insa mai ales, inzestrata cu numeroase elemente inovative ce o disting de alte structuri politice.

Uniunea Europeana, in evolutia sa (in special pe plan institutional, deoarece aceasta tine de preocuparea lucrarii de fata) de la arhitectura institutionala elaborata prin tratatul de la Maastricht si pana la tratatul de la Nisa (inclusiv) apare ca un sistem politic inedit, institutiile sale majore (Comisia, Parlamentul European, Consiliul, Consiliul European, CJCE) presupunand atat in compunerea cat si in functionarea lor, elemente si mecanisme de inspiratie statala (astfel, PE se poate asemana unui parlament national prin faptul ca este format din deputati europeni alesi prin vot direct, universal si secret de catre cetatenii europeni, dar si prin faptul ca participa la elaborarea actelor legislative europene sau pentru ca poate trage la raspundere politica, prin motiune de cenzura, executivul european- Comisia). Daca ar fi sa ne oprim doar la acest exemplu, observam ca similitudinea dintre PE si un parlament dintr-un stat membru UE nu poate merge prea departe, deoarece PE nu reprezinta „legiuitorul european suprem sau unic”, impartind prerogativele legislative cu o institutie interguvernamentala, Consiliul. De asemenea, in politica externa a Uniunii, in adoptarea tratatelor internationale intre state terte sau organizatii internationale si Comunitatile Europene (care au personalitate juridica expres recunoscuta de tratatele comunitare, in vreme ce Uniunii ca atare, o parte a doctrinei ii recunoaste o o personalitate juridica implicita, de facto, alti autori negand, dimpotriva, ca Uniunea ar avea o astfel de personalitate juridica) sau in procedura de revizuire a tratatelor, rolul PE apare mai degraba ca  unul secundar, uneori chiar neglijabil, in comparatie cu rolul decizional preeminent in aceste domenii, pe care tratatele il acorda Consiliului de Ministri.

Nu consideram ca am diminua complexitatea si originalitatea institutiilor UE daca le-am privi prin prisma dreptului constitutional si a principalelor sale concepte juridice. De fapt, lucrarea de fata este una interdisciplinara, deoarece isi propune sa analizeze juridic institutiile majore ale UE, atat din perspectiva dreptului constitutional cat si din cea a dreptului institutional european. Cu toate acestea, vom observa pe tot parcursul lucrarii de fata, ca exista numeroase deosebiri intre institutiile UE pe care le propunem spre o asemenea analiza si organele de stat (parlament, guvern, presedintie, instanta judecatoreasca). De asemenea, vom observa ca ar fi cu totul nepotrivit, chiar hazardat, o aplicare exclusivista, rigida, a teoriei separatiei puterilor in stat propusa de Montesquieu, pentru a explica organizarea si functionarea institutiilor UE (exista controverse inclusiv in ceea ce priveste existenta unor „puteri” la nivel european).

Din intregul sistem politic al UE, a carui complexitate institutionala s-a format si s-a consolidat in timp, prin efectele succesive si inovative ale tratatelor comunitare si modificatoare, am ales a analiza in lucrarea de fata doar anumite institutii, considerate principale si ilustrative pentru evolutia institutionala si politica a Uniunii Europene: Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul UE (sau Consiliul de Ministri - in lucrare vom utiliza ambele denumiri), Consiliul European, Curtea de Justitie (sau Curtea de Justitie a UE, in viziunea tratatului constitutional din 2004). De asemenea, am simtit nevoia de a introduce sectiuni specifice, dedicate unei comparatii juridice dintre institutia „sefului de stat” si decelarea, in cadrul institutional UE al unei institutii similare; o alta sectiune are ca subiect Ministrul Unional al Afacerilor Externe, analizat in raport cu un ministru dintr-un guvern national. In fine, o alta sectiune este inchinata demonstrarii naturii juridico-politice originale a Presedintelui Comisiei in raport cu prim-ministrul unui guvern national.

Obiectul lucrarii de fata il constituie o analiza juridica a specificitatii acestor institutii UE (uneori, in lucrare, folosim sintagma de „institutii politice”, spre a accentua astfel faptul ca apartin de un sistem politic cvasi-statalizat precum cel al UE si nu sunt organele unei organizatii internationale interguvernamentale, de exemplu). De asemenea, aceste institutii sunt considerate „politice” in masura in care structureaza tiparul unei societati politice organizate la un nivel superior statelor membre UE, o societate organizata in „guvernanti europeni” si in „guvernati europeni”, specificitatea tipului de guvernare europeana fiind pastrarea monopolului violentei legitime de catre statele membre, in timp ce nu se mai poate vorbi de un monopol decizional al statelor, deoarece prerogative decizionale importante au fost transferate progresiv si definitiv, catre institutiile UE.

Analizarea elementelor de originalitate ale cadrului institutional al UE are in vedere perioada de evolutie a Uniunii dupa intrarea in vigoare a tratatului de la Nisa (2003). In acest moment, odata cu elaborarea si semnarea la Roma (2004) a tratatului constitutional european, care a fost refuzat in urma referendumurilor din Franta si Olanda (2005), evolutia institutionala a UE dupa „momentul Nisa” este intrerupta: reforma institutionala propusa de tratatul constitutional nu se mai produce, desi Uniunea continua sa se extinda (2007, anul intrarii in Uniune a Romaniei si a Bulgariei). Prin semnarea tratatului constitutional european (2004), puteam vorbi deja de o directie clara de evolutie pe plan institutional, a Uniunii, in „perioada post-Nisa”: prin neratificarea acestui tratat (2005), revenim la situatia anterioara (tratatele comunitare si modificatoare continua sa se aplice, inclusiv in plan institutional). Astfel, asistam la un paradox: in perioada post-Nisa se aplica de fapt, o schema institutionala bazata pe tratatele Maastricht —Amsterdam- Nisa (impreuna cu tratatele comunitare propriu-zise). Cu toate acestea, in lucrare am preferat sa tinem cont si de inovatiile institutionale propuse de tratatul constitutional respins in 2005, deoarece consideram ca unele din aceste elemente vor fi preluate si incorporate in alte tratate, ulterioare celui de la Nisa, continuand sub o alta forma viziunea acestui tratat constitutional. In al doilea rand, ne-am raportat in lucrare atat la prevederile tratatelor comunitare si modificatoare, dar si la cele ale tratatului constitutional, din dorinta de a surprinde cat mai exact tendintele cele mai probabile de evolutie ale UE , dupa intrarea in vigoare a tratatului de la Nisa, cat si soarta reformei institutionale propriu-zise din „perioada Nisa”.

Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala

Editura Lumen
www.edituralumen.ro