edituralumen.ro

Editura Lumen
www.edituralumen.ro
www.librariavirtuala.com
Autor: Antonio Sandu
Dimensiuni etice ale comunicarii in postmodernitate
Iasi, 2009
218 pagini

Volumul de fata se constituie intr-o incercare de a identifica dimensiunile etice ale unei paradigme culturale care capata din ce in ce mai mult dinamism si anvergura: Paradigma holista sau dupa Theodor Codreanu paradigma transmoderna (2005). Etapa in care aceasta paradigma se afirma plenar convenim sa o numim transmodernitate. Transmodernitatea coexista in acest moment cu postmodernitatea si de aceea multi autori identifica cele doua paradigme, considerandu-le o singura matrice culturala. Noi preferam sa sesizam ca distinctie intre cele doua modele o tendinta centripeta, de focalizare in unitatea fundamentala a lumii, pentru transmodernism si o tendinta centrifuga, deconstructiva, specifica postmodernitatii.
Postmodernitatea o intelegem ca pe o revolutie a individului in fata Universului in sensul afirmarii individualului si deconstructiei oricaror structuri, in timp ce transmodernitatea este o revenire la unitatea de intemeiere. In cadrele prezentei lucrari, desi vom tine cont de distinctia operata intre transmodernitate si postmodernitate, vom prefera sa le inglobam ca dimensiuni ale postmodernitatii, pornind de la elementele comune, si anume cele legate de relativizarea epistemica si odata cu ea la constructionismul social. Pentru conotatiile etice ambele constructii prezinta o serie de sincronicitati care pot fi intelese numai corelate.
Am numit volumul „Dimensiuni eticie ale comunicarii in postmodernitate”deoarece in opinia noastra, principala mutatie paradigmatica specifica confluentei dintre post si transmodernitate are o componenta etico-axiologica. Am urmarit aceasta confluenta pornind de la mutatiile din planul filosofie stiintei si epistemologiei, in sfera filosofiei mentalului si reconstructiei sociale a realitatii. Comunicarea isi revendica centralitatea ontologica, dar logosul nu mai este inteles ca „intemeietor” al realitatii, ci ca un cadru structurant al interpretarii. Realitatea este constransa sa se refere la limbaj, intrucat este realitatea unui subiect dat. Comunicarea fiind instrumentul de „delegare de sacralitate”, controlul etic este dimensiunea operanta a instituirii sociale a realitatii. Prin delegare de sacralitate intelegem transferul unei valori transcendente unui obiect, persoana sau eveniment, fiind modalitatea prin care o marca de valoare de exemplu capata o functie eshatologica. Crizele societatii moderne, generate de consumism si postindustrialism sunt, pentru un reprezentant al paradigmei postmoderne, semnele unei cresteri fractalice pe o alta orizontala, nici superioara nici inferioara calitativ, ci doar altfel modulata a aceleiasi experiente fundamentale a Unului.
Trasaturile postmodernismului au fost formulate si dezvoltate de criticul Ihab Hassan, citat de Mircea Cartarescu in Postmodernismul romanesc cu lucrarea Pluralism in postmodernism. Perspective. Acestea ar fi: indeterminarea – pierderea increderii in valorile absolute; fragmentarea – discontinuitatea textului ( „unitatea cartii se dezmembreaza pentru a face loc independentei propozitiei, in care propozitia se dezmembreaza pentru a face loc independentei cuvantului etc.” ); decanonizarea – scriitorii canonici priviti ca valori imuabile si sacrosante sunt demitizati; lipsa de sine – in opere apare deconstructia in subiect, acesta insusi fiind o fictiune, o manifestare a unor false euri; nereprezentabilul / neprezentabilul – ceea ce intereseaza e pozitia fata de referent, dar pentru artistul postmodern, referentul nu mai exista, operele putand fi complet nereferentiale; ironia – se generalizeaza devenind substanta insasi a operelor artistice; trecutul poate fi recuperat cu ironie; istoria, tragica initial – prin repetare – devine farsa; scriitorul postmodernist nu creeaza, ci mimeaza, luand in deradere, fantazand; hibridizarea – toate formele artei prezentului se pot combina aleatoriu, postmodernismul depasind definitiv categoriile „inchistate” ale esteticii clasice; carnavalizarea – pasiune pentru polifonia stilistica si narativa, pentru formari si deformari continue ale limbajului; performanta – textul postmodernist este interactiv si cere participarea directa si intensa a receptorului la constituirea lui; unele texte literare se cer reasamblate si chiar rescrise de cititor; constructionismul – o consecinta a perspectivismului postmodern este pierderea tot mai accentuata a sentimentului realitatii, a timpului si a istoriei ( lumea devine fictiune ) si relatia referentiala dintre acestea si opera nu se mai incheaga; istoria, spre exemplu, „e tratata” cu o libertate extraordinara, fiind torsionata, alterata, corectata; imanenta – in literatura, aceasta se manifesta ca o „exuberanta” intertextuala, metatextuala autoreferentiala, unica in istoria formelor.
Am pornit aceasta cercetare cu scopul de a identifica modele culturale si patternuri cognitive care fac posibila deschiderea comprehensiva in sensul regandirii eticii din perspectiva paradigmei transmoderne. In realizarea cercetarii de fata, am asumat ca metodologie imediata ceea ce am numit constructionism fractalic. Constructionismul este o paradigma preluata din sociologia comunicarii, care afirma ca realitatea este un construct realizat prin interactiunea simbolica a hartilor despre lume a diversilor indivizi. Ideea de fractalitate presupune existenta unui element structural fundamental si a unei legi de generare care impreuna produc intreaga realitate ca o reconstructie pornind de la Obiectul Primordial prin aplicarea legii de generare.

Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala

Editura Lumen
www.edituralumen.ro