O noua problema, diverse solutii – Recenzie la volumul “Asistarea (acompanierea) bolnavului terminal în context familial. Situatia din România” al autoarei Ruxandra Maria Craciun publicat la Editura Lumen din Iasi
Iasi aprilie 2009 – Autoarea Ruxandra–Maria Craciun propune un nou subiect de lectura prin volumul “Asistarea (acompanierea) bolnavului terminal în context familial. Situatia din România”. Un domeniu nou dar totodata vechi pentru societatea româneasca, bolnavul în faza terminala devine subiect de cercetare si de reflexie.
Autoarea prezinta un argument pentru acest volum care nu necesita alte completari, astfel ea sustinând ca în momentul în care ”stiinta progreseaza, moartea este mai de temut si mai învaluita de absurditate, de teama de a o accepta ca facând parte din natura esentei vietii. Daca mai demult moartea era vazuta ca fiind ceva normal, astazi este privita ca fiind un intrus, un outsider. Boala este cea care trebuie combatuta, e adevarat, dar moartea însa nu, chiar daca aceasta confuzie este adesea facuta În momentul în care un copil se naste, el poarta deja finalitatea în trupul sau mic, finalitate pe care noi o numim moarte. Paradoxal, este ca si cum acesta ar fi sensul vietii sale, deznodamântul vietii sale, care este acelasi pentru toti oamenii.”
Acest volum de specialitate atât pentru domeniul medical cât si pentru domeniul social, arata ca asistarea bolnavului în faza terminala trebuie vazuta dintr-o perspectiva multidisciplinara, nefiind suficienta doar implicarea medicala. Întreaga “echipa” care ia parte la acest fenomen cunoaste numeroase transformari si este afectata din diferite puncte de vedere. Autoarea prezinta în acest volum “echipa” care are ca membri componeti bolnavul, familia bonavului, grupul de specialisti care sunt acolo pentru însotirea celui implicat pe ultimul sau drum.
Într-o prima parte autoarea prezinta diferite perspective istorice si culturale asupra pasului final din viata fiecarui individ, numit “moarte”, pentru a oferi un cadru de initiere cititorului. Un cadru de referinta este acordat “portretului bolnavului terminal” fiind astfel explicate stadiile ce apar în fata mortii, tehnicile de aparare manifestate de bolnav în perioadele critice. “Portretul familial al bolnavului în faza terminala” cunoaste stari si etape similare cu cele prezente la bolnav, însa intensitatea si modalitatea de traire a acestora difera de la membru la membru în functie de apropierea fata de cel în cauza.
Necesitatea interventie multidisciplinare este data tocmai de aceste portrete ce apar în cadrul tuturor familiilor ce au un bolnav în faza terminala. Sunt etape psihologice dar si etape de ordin medical care au nevoie de implicarea sociala a specialistului. Acest tip de asistent social, foarte rar si foarte putin promovat în rândul sistemlui social are menirea de a ajuta pe cei direct afectati de problematica bolilor incurabile. Specialistul ajuta clientii directi si indirecti sa depaseasca mai usor toate fazele, începând de la aflarea vestii pâna la depasirea durerii si socului suportat de cei ce ramân dupa plecarea celui drag.
Sistemul social promoveaza o lume a bunastarii, a ajutorului si suportului acordat celor ce se afla în dificulate, în nevoie. În vederea sustinerii celor mentionate doresc sa va invit sa lecturati acest volum “Asistarea (acompanierea) bolnavului terminal în context familial. Situatia din România” al autoarei Ruxandra –Maria Craciun, publicat la Editura Lumen, care pe lânga teoriile si mentionarile de specialitate prezinta un model de practica specific acestei arii de activitate sociala. Ofera un model de ASA DA pentru cei înclinati spre acest domeniu, pentru cei care cunosc sau au în familie un membru aflat în faza terminala.
La îndrumarea autoarei m-am oprit asupra unor întrebari…”De unde vin?”, “Unde ma duc?”, “Oare o sa te mai vad vreodata?” sau “Ce sens are totul?” si mai mult de atât imi insusesc perspectiva sustinuta de aceasta, care considera ca într-o zi vor veni si raspunsurile si vom pasi pe drumul care sa ne ofere întelegere asupra vietii umane pe care o avem.
Un titlu care atrage, un subiect nou dar si un moment din viata omului existent din totodeauna….”Asistarea (acompanierea) bolnavului terminal în context familial” arata lumea din spatele perdelelor de spital, din spatele lacrimilor celor afectati, din spatele specialistilor aparent reci.
Simona Ponea
