Destine poetice - Volum colectiv
Autori: volum colectiv
Editura Cristal
Iasi, 2007
Cuprins/Destine poetice - colectiva
Aida Hancer in poezia: „Londra cozilor impletite”
tunami si flori de ciment batatorite in sanul mamelor stravezii/
haine de iarna, ceata alba ca un ziar asternut pe chipul unui palmier
infometat/bijuterii care cresc in strada / ca un ghiveci al timpului/.
Adam Anilou: „Freedom”
„Sarpele de pe umeri ti se strange in jurul gatului/ ca un secret
neglijent pastrat/ nu te ridica lumea e doar dincolo de ferestre/ … Mie-mi picura sangele prin nas, mie-mi scade tensiunea, mie-mi creste sub fusta un falus, il voi taia ca pe capul Mariei
Antoaneta ca pe o felie de cozonac/.
Anca Boldea : „Ultimii”
„ iubite, esti un pacat al meu…Al meu!
Vreau sa ajung acolo unde timpul se
metamorfozeaza in pauze de aer, iar
eu pot sa-mi schimb inimile invechite.
in ziua aceasta, in care
pruncii se intorc in mame, eu ma inchid in tine. inrameaza-te langa mine si atunci cand trece Dumnezeu pe langa noi vreau sa canti in fata durerii. suntem ultimii din materia asta ciudata numita dragoste!” Delia Cicani: „Maya” „Mi-ai dat carnea ca sa ard, rug cu rug si iad cu iad, /Mi-ai dat suflet ca pe cruce sa agonizez mai dulce/ Ape albe sa ma spele/Negre sa ma pierd in ele,/ Insa nu am ochiul rece,/ Alb si negru sa disece;/ Andrada Vissarion: „Don Juan cu floarea-n gura” Putin mai tarziu ii spunea iubitei lui ca pleaca sa culeaga aplauzele,/ cand, de fapt, el se ducea,/ sa calculeze/ epicentrul unui sarut,/ apoi scria poeme imperfecte/ pe pielea ei aramie/ pe care o intorcea pe dos/ Andreea Mihaela Suleap „sa nu ucizi” copiii au plans astazi atat de mult incat mamele nu au avut incotro decat sa construiasca baraje la intrarea in utere sa cheme pompierii si alte ajutoare sa salveze raniti au legat franghii de la o trompa uterina la alta strans atat de strans incat mamele au urlat de durere pompierii nu stiu pompierii salveaza copii inecati in apa in pauze joaca poker se bat cu mana pe umar castiga sau pierd mamele isi tin mana la gura sa nu tipe curga verse suvoaie pe pielea deja uda se roaga in gand lui Dumnezeu sa opreasca ploaia iar copiii copiii au iesit din foi vascularizate razand batand din palme baloane prinse adanc in utere mari de carton mamele au plans atat de mult incat copiii entuziasti au invatat sa inoate cu pompierii-colaci prinsi de carnea lor mamele si-au strans atat de tare uterele goale copii dusi de valuri pe un baraj.
Andreea Evelina Porumb: „Tu”
foc verde,
dimineata il vaneaza cu soarele alaturi.
vapaile sale isi vor apropia atomii
de cei ai capului tau.
apoi,
noaptea se scurge pe obrajii tai si ai mei
ursii giganti o mananca in loc de miere
palmele tale mi se lipesc de obraji.
buzele imi sangereaza
atunci eu urez: noroc cu oasele de sticla sparte!
iti vad ochii:
pelerinul galben
statea nemiscat
pentru a nu mai trada nimic
din interiorul sau,
pentru a deveni ca o sculptura,
pentru a se apropia de pietrele
acelui tinut strain in care sosise de curand,
in care i-a murit alaiul
om cu om.
dar testoasele mai erau in viata
si continuau sa-l urmeze.
de la un moment dat a vrut sa scape de ele, in mersul lor auzea simfonii se simtea urmarit de un imens ansamblu de muzicanti platiti sa-i acompanieze moartea. sau chiar sa-l ucida cu urmatoarea melodie interpretata. incerca sa ignore inceputurile de melodii. fredona cat putea de tare peste melodia de-abia inceputa, ceva ce inca nu-l ucisese, era atent sa nu repete melodii deja fredonate sa nu aiba una preferata care sa se aplice peste suflet ca o pleoapa ce nu s-ar mai ridica. un calcul matematic in desert impotriva mortii. concert terminat la umbra carapacelor goale rostogolite pe pietre. doar testoasele mai erau in viata si continuau sa-l urmeze.
Puteti achizitiona aceasta carte pe Libraria Virtuala